CRĂCIUN, vechi cuvânt

Părintele Gheorghe Calciu, 9 Septembrie 2002

D-l Dr. Săvescu a pus pe internet articolul de mai jos care mi s’a părut foarte interesant. Il public integral. Ceea ce am de adăugat, sau de contrazis, pun în aceasta scurta introducere.

Când eram profesor la seminarul teologic din Bucureşti, l-am avut coleg pe profesorul Gheorghe Muşu, Macedonean, care preda latina şi greaca. Era un om de mare cultură clasică şi era profund preocupat de simbolurile poveştilor populare române şi aromâne, relaţia lor cu semnele vremii, creşterea şi descreşterea zilei şi a nopţii, tradiţii legate de fertilitate, etc. Imi aduc aminte de interpretarea lui cu totul originală a lui STATU-PALMA-BARBA-COT CALARE PE O JUMATATE DE IEPURE SCHIOP, dar nu este locul ei aici.

In perioada aceea, Părintele Ion Ionescu, care era directorul Seminarului, scosese o broşură în care explica originea cuvântului CRACIUN, pornind de la creationem. Eram un confident al profesorului Muşu şi, de aceea, discuta toate aceste probleme numai cu mine (şi altele). Muşu îl combătea cu străşnicie pe părintele Ionescu (numai în faţa mea, nevoind să-l jignească) El susţinea, ceea ce şi eu eram de acord, că, în nici un caz, cuvântul Crăciun nu putea fi de la Creationem, pentru ca Iisus nu era Creatul, ci NASCUTUL. Profesorul susţinea că termenul Crăciun vine din albaneză şi înseamnă un trunchi mare de copac. Conform tradiţiei tracice, acest trunchi mare de copac se ardea în sobă la vremea solstiţiului de iarna, pentru a ajuta soarele care ajungea la cea mai mare slabiciune. Din cercetările lui prin lecturi, aflase că în anumite zone ale Europei occidentale, şi azi se mai ard astfel de trunchiuri. Nu-mi mai amintesc care ţări. El încerca să avanseze idea că bradul german de Crăciun şi-ar trage obârşie din trunchiul despre care vorbea şi că afirmaţiile celor care pretind că au descoperit alte obârşii nu sunt temeinice. Dar încă nu-şi formase o argumentaţie în această privinţă.

După ce am intrat în conflict cu securitatea, l-am mai întâlnit numai o dată pe profesorul Gheorghe Muşu, care avea nişte nemulţumiri pe baza teoriilor lui. I-am propus să-mi dea cele mai importante manuscrise pe care le voi transmite la Europa Liberă. Pentru că se temea să-i apară numele direct, i-am propus să folosească un pseudonim. A fost de acord.

Intre timp, am fost arestat, Profesorul a murit cine ştie când – era mult mai în vârstă ca mine şi mă întreb: Cine deţine toate manuscrisele profesorulu Gheorghe Muşu, această adevărată comoară? Le-a publicat cineva punându-şi numele lui? Le-a publicat sub numele lui Muşu? Sau au pierit prin iconoclasmul sălbatic al securităţii sau prin nepăsarea rudelor?

Nu este uşor azi să cauţi a afla originea acestui cuvant, Crăciun, când anii au trecut cu miile şi nu prea mulţi au fost aceea să se intereseze de el. Crăciun, vechi cuvânt dacic, negăsit la alte popoare, cu înţeles de Creatul, cuvânt care, teoretic, doctrinal, a fost înlocuit de Născutul-Iisus Hristos, continuă să dea dureri de cap multora.
Nicolae Iorga observa corect că la sărbătoarea Crăciunului ” se zice şi a Născutului” ( Noel, de Natale)- (Istoria Românilor, vol.II. p. 91). In vesiunea franceză însă raportează originea numelui Crăciun „a un ancien dieu, comme pour les Anglais le nom yule” (Histoire des Roumains et la romanete orientale, p. 113). Pericle Papahagi susţine şi el că, iniţial, Crăciunul ar fi fost sărbătoare păgână. N.A.Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc ( 1963, p.36 ), înregistrează cuvântul Crăciun ca substantiv, personificat în folclor: Moş Crăciun. Adrian Bucurescu, în Dacia secretă, p.32. ne spune că, Crăciun provine de la „evenimentul miraculos petrecut cu peste 27 de veacuri în urmă, numit de Traci BELA-GINES ‘Naşterea Curată’, de unde vine şi numele de Bărăgan, tarâmul unde s’a petrecut acest fapt divin; şi de la KARTUM: Născuţi, Naşterea cât şi CHER-SONES – Fiii Cerului'”.
Cel care, după anul 325 d. Hr. promovează sărbătoarea Creatorului-Craciunului a fost Arie cu adepţii săi, exilat la Dunăre. A fost o sărbătoare adoptată trecător de Goţi (mulţi consideră azi că Goţi vs. Geţi înseamnă, de fapt, acelaşi popor), în frunte cu Ulfila ( vezi biblia acestuia ).
„Rezistenta ultimă a arianismului, ne spune cercetătorul istoric, preotul Dumitru Bălaşa, a fost lângă Milcof, în cetatea Crăciuna, a cărei primă fundaţie se pare a fi anterioară anului 500. După arianism, învăţătura creştină a fost adusă de Crăciun ( Hristos), care, fiind creat din veac, a ajuns în mitologia românească Bătrânul Crăciun, Moş Crăciun, Sfântul Crăciun.»
Ciudat este faptul că, până în secolul IV, chiar şi iconografia creştină Il înfăţişa pe Iisus cu chip batrân, urît, după cuvintele profetice: N’avea nici chip, nici frumuseţe. Mai târziu este înfăţişat ca un om de o rară frumuseţe, pe temeiul psalmului 44, 3: împodobit cu frumuseţe mai mult decât fiii oamenilor”( Pr. Victor Aga, Dicţionar enciclopedic, Timişoara 1935, p.80). *
In folclorul poporului nostru, se păstrează vechi imagini ale lui Moş Crăciun; el este un Moş şi nu un tânăr aşa cum îl găsim şi în colindul din Tecuci, discutat şi de preotul D. Bălaşa :
„Moş Crăciun
Cel mai batrân
Să-l scăldam, să-l îmbăim,
Cu vesmânt să-l primenim.”
Numai în limba noastră dacică cuvântul care celebrează acestă sărbătoare, Crăciunul, are toate cele trei genuri dovedindu-şi vechimea milenară: Crăciun-masculin, Crăciuna-feminin, Crăciun-ambigen. In colindele de Crăciun găsim tot felul de surprize:
„Pe luncile Soarelui,
Flori vieţuitoare de măr
Grădina cu florile lerui Doamne,
Flori dalbe, flori de măr,
Ler de măr, florile-s dalbe”
Oricine poate vedea că în această colindă nu se pomeneşte nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotrivă, se aminteşte clar despre cel al primăverii.( vezi si Noi nu suntem urmaşii Romei, p.118-119). Dar să mai vedem un colind, (găsit la Al. Strachina, Tara inainte de toate, p. 91, Ed.Tara Noastra, Buc.1994) :
„Căluţul lui negru pintenog,
Luciu ca un corb,
Pă chivăra lui tăiată în săgeată,
Pe ochi cam plecată
Ba suliţa lui
Duratul de vară
Fulgerul de seară”

Oare din ce îndepărtate, milenare, memorii poporul nostru ne aduce aceste frumoase colinde, acum iarna, de Crăciun? Anotimpul iarna lipseşte din nou,dar se aminteşte de vară şi de ” fulgerul de seară”, simbol al zeului Gebeleizis. In multe colinde de Crăciun, alături de Soarele personificat, apare şi sora cea mare a Soarelui, Salomina. De asemenea, pe mireasa eroului întors de la vânătoare o cheamă Ileana Daliana sau Lina Melina. Zeul solar la Daci era sărbătorit primăvara, la vremea renaşterii naturii şi a infloririi: „florilor dalbe de măr”. Dacii nu puteau să-şi părăsească aceste cântece aşa ca le-au transferat în timp sub forma de colinde şi le cântăm şi noi azi, uneori uitând că este iarna.
In anul 343, se ţine un sinod la Sardica ( Sofia) şi în 351, altul la Sirmium care condamnă arianismul. La Sardica s’a votat pentru Sărbătoarea Născutului şi deci, împotriva Sărbătorii Creatului, cuvântul Crăciun ne mai fiind unul potrivit. Să nu uităm că încă de la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s’a stabilit, între altele, şi articole privitoare la Iisus Hristos, în consensul celor 318 părinţi: „Si într’unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut……..născut, nu făcut..”

In Pravila ritorului Lucaci, 1581 (Buc.,1971, p. 161-162) citim că „Fiul e născut din Tatăl, însă nefăcut”. In Evanghelia învăţătoare, tipărită la Govora, în anul 1642, la p.34-35, în cuvântul Invăţături la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, se aminteşte de sărbătoarea Născutului. Mult mai clar aflăm din Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Buc.,1938, p.146, unde se spune: „Se numeşte prim născut şi nu prim creat, căci creaţia nu este din fiinţa Tatălui, ci doar a fost adusă de la neexistenţă, prin voinţa Lui.” Interesant este că la Spanioli, chiar dacă cuvântul Crăciun (Creatul) nu există, găsim cuvântul creacion, creare, fără a indica însă o sărbătoare religioasă. In final, cred că trebuie să-i mulţumim Bisericii Ortodoxe Române, care, chiar dacă nu a aprobat oficial termenul Crăciun, nici nu l-a condamnat şi astfel el a supravieţuit aproape două milenii, nu numai în graiul poporului, ci şi chiar al clerului nostru, pentru a desemna una dintre cele mai frumoase sărbători creştine, specifice nouă, Daco-Românilor, Crăciunul.

Abolirea Crăciunului

Patrick J. Buchanan

Când eram copil, Kensington era un sat la o jumătate de oră la Nord de Chevy Chase Circle unde, într’o sală îngheţată, copiii catolici jucau basketbal. Montgomery County era un fel de dormitor suburban pentru D.C. Dincolo de acest loc nu mai exista nimic, în afară de drumul spre Rockville.

Toamna aceasta, ambele orăşele au ajuns faimoase în toată lumea, ca citadele al liberalismului wacko. Consiliul din Montgomery County a votat o amendă de cinci sute de dolari pentru proprietarul care lasă să pătrundă fumul de ţigară în casa vecinului. Si Consiliul Kensingtonului a votat epurarea lui Moş Crăciun din tradiţia de 30 de ani reprezentată prin iluminarea unui brad în faţa primăriei oraşului.

De ce Talibanii din Kensington l-au alungat pe Santa Claus? Ne răspunde primarul oraşului: “Pentru că, două familii au considerat că se vor simţi inconfortabile cu el făcând parte din eveniment (aprinderea bradului nn). Ebeneezer Scrouge simţea la fel. Acum, poate că acesta nu este chiar în spiritul Crăciunului, dar trebuie spus, aşa cum o spune atât de bine scriitorul Piatak în Cronicles:

Spiritul care caută să alunge pe Santa şi care L-a alungat deja pe Iisus din sărbătorirea Crăciunului nu este un spirit de toleranţă, ci unul de ură, resentiment şi invidie.

Si de ce să primeze numărul foarte mic al celor care nu-l vor pe Moş Crăciun faţă de numărul mare al celor care îl iubesc? Multiculturaliştii spun că prăznuirea Crăciunului “îi face pe necreştini să se simtă excluşi.”Eu sunt foarte sceptic în această privinţă, chiar dacă multiculturaliştii au dreptate”, spune Piatak. “Cât de mult trebuie să ne pese nouă de cei care se simt excluşi… Nu putem să ascundem la infinit realitatea că necreştinii sunt o minoritate în America şi că suprimarea prăznuirii pentru majoritate pare un preţ prea mare pentru a îngădui unor suflete prea sensibile să trăiască într’o confortabilă iluzie.”

Mai mult decât atât, el adaugă: “Crăciunul, în America, n’a fost niciodată marcat de progromuri sau de alte exprimării ale urii, ci, dimpotrivă, de nenumărate acte caritabile şi de blândeţă. De prăznuirea publică a Crăciunului s’au putut bucura atât necreştinii cât şi creştinii. Si mulţi s’au bucurat într’adevăr. Cunosc mulţi necreştini care iubesc Crăciunul în mod special, muzica de Crăciun, filmele de Crăciun.”

Sub auspiciile unei adevărate toleranţe, copii de şcoală ai căror părinţi nu vor ca fiii lor să participe la colindele de Crăciun sau la scenele legate de ele, sunt scutiţi, dar toţi necreştinii sunt invitaţi la sărbătorire. Dar cum bine ştiu şi multiculturaliştii, rezultatul acestei alegeri libere este, aproape totdeauna, o sarbătorire universală a Crăciunului în public. Si ei nu pot suferi aceasta, pentru că agenda lor este de a exclude din viaţa publică credinţa creştină care a dat naştere civilizaţiei occidentale, pentru că ei consideră că civilizaţia occidentală a fost o nenorocire pentru umanitate. Aşa cum spune marele multiculturalist Jesse Jackson: “Hey, hey, ho, ho, civilizaţia occidentală trebuie să plece!”

“Europa este credinţă şi credinţa este Europa!” afirmă scriitorul catolic Hillaire Belloc. Piatak se face ecoul lui Belloc: Crăciunul “a fost principala sărbătoare a celei mai creative civilizaţii a lumii pe durata a mai mult decât un mileniu. Ea a inspirat cu profuziune arta, arhitectura, literatura şi muzica; iubirea pentru Crăciun duce la o mai adâncă iubire a întregei noastre civilizaţii. Giotto nu a pictat niciodată o scenă Kwanzaa, Bach nu acompus un Oratoriu Hannuka şi Dickens nu a prezentat vreun “Colind de Ramadan”. Si nimeni comparabil lor nu a făcut-o vreodată.”

Intr’adevăr, Naşterea lui Hristos a inspirat mai multe mari pânze, muzică şi sculpturi decât orice alt eveniment istoric. “La urma urmelor, scrie Piatak, noi trebuie sa avem libertatea de a sărbători Crăciunul cu veselie şi în mod public, pentru ca este o sărbătoare mare şi pentru că este sărbătoarea noastră, una din gloriile care încununează cultura occidentală care a dat naştere Americii şi care încă ne mai susţine pe noi toţi.

Atunci de ce oare nu ne este îngăduit s’o facem? De ce să nu sărbătorim, cum am făcut-o de 200 de ani, Naşterea Mântuitorului, ziua în care Dumnezeu S’a făcut om, pentru a deschide poarta cerurile pentru noi şi pentru a aduce oamenilor nădejdea mântuirii?

Răspunsul: deoarece Constituţia noastră a fost confiscată de bigoţii în robe negre care au pervertit-o pentru a descreştina America. Si noi i-am lăsat să o facă; în al doilea rând, deoarece creştinii au devenit o grupare intimidată, care îngăduie să fie daţi de o parte şi chiar îngăduie ca Mântuitorul lor să nu mai fie sărbătorit, de teamă de a nu fi acuzaţi de lipsă de sensibilitate. Dar dacă noi nu-l proclamăm pe Fiul lui Dumenzeu, oare ne va proclama El pe noi în faţa Tatălui care este în ceruri? Dacă Iisus este, cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu şi primul Crăciun a fost ziua Naşterii Sale din Fecioara Maria şi dacă El a venit în lume pentru mântuirea noastră, ce am putea spune despre faptul că noi îngăduim unui pumn de oameni nemulţumiţi să ne nege nouă dreptul de a sărbători Naşterea Lui în pieţele publice?

Dar, în pofida tuturor acestora, “Dumnezeu să va ţină în pace, veseli gentlemeni, nimic să nu vă sperie”, nici măcar ACLU, în această zi a Crăciunului care vine.

Notă: Patrick Buchanan a fos de două ori candidat la nominarea ca Preşedinte din partea Republicanilor şi a Partidului Reformei în anul 2000. Acum el este comentator şi columnist şi a servit trei preşedinţi la casa Albă, a fost panelist fondator de şouri la trei televiziuni naţionale şi autor a şase cărţi. In prezent, poziţia lui este de Chairman al CAUZEI AMERICANE.

Inca o urare de Craciun – anul 2004

Iubiti frati si surori, cititori, crestini, rude si prieteni, oameni de pe strada,

Nasterea Fiului lui Dumnezeu este inceputul mantuirii noastre. Ingerii lui Dumnezeu Il slavesc pe Fiu cantandu-i:

Slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni, buna invoire!

Binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos, Harul si iubirea Lui de oameni sa fie cu voi toti!

O, ce veste minunata,

In Betleem ni s’arata!

Astazi S’a nascut

Cel fara’nceput,

Cum au spus proorocii.

Incerc sa va iubesc dupa modelul iubirii supreme care este Mantuitorul si ma rog ca sa va tina pe toti in dragostea Lui si sa ne faca marturisitorii Sai în aceasta lume plina de pacate si de insanitati.

Acesta este umila mea vestire:

Hristos S’a nascut. Sa ne bucuram!

La multi ani!

Cu binecuvantari,

Parintele Gh. Calciu

Foto: Dan Zichil