Rugăciunea Pioasă

14 Aprilie 2008 § Lasă un comentariu

Preot Gheorghe Calciu, 24 ianuarie 2002

Nu vreau să mă refer la pioşenia pe care trebuie s’o avem în timpul rugăciunii, ci mai mult la modalitatea rugăciunii pentru a deveni, cu adevărat, pioasă. Din experienţa mea personală, din discuţiile avute cu diferite persoane – monahi, preoţi si chiar laici – am deprins o anumită tehnică a rugăciunii, nu în sensul instrumental pe care ni-l trezeşte termenul de tehnică, ci în sensul unor anumite procedee care ne deschid inima spirituală pentru a înţelege ce înseamnă rugăciunea pioasă.

Trebuie să afirm că cele mai multe discuţii pe care le-am purtat despre rugăciune şi care au pus temelia vieţii mele spirituale, au avut loc în închisoare. Acolo am discutat cu o serie de oameni pe care detenţiunea mai îndelungată îi deschisese pentru o relaţie mai adâncă şi mai personală cu Mântuitorul Iisus Hristos, oameni care nu erau neapărat clerici sau monahi, dar care, în urma suferinţelor îndelungate şi a introspectiunilor spre propria lor cunoaştere ajunseseră la trăiri de adâncă duhovnicie, apropiate de ale marilor parinţi spirituali: Gafencu, Costache Oprişan, Maxim şi atâţia alţii sunt modele de sfinţenie si de referinţă pentru cei care am trecut prin închisori şi i-am cunoascut, sau măcar am auzit despre ei.

Rugăciunea este o acţiune de concentrare şi de desprindere de realitatea materială, ancorarea într’un domeniu care este nou pentru orice om, chiar dacă este credincios, pentru că rugăciunea pioasă nu înseamnă o recitare mecanică a unor texte şi îndreptarea atenţiei, din când în când, spre sensul cuvintelor.

Rugăciunea este o răpire, o ieşire din sine şi o îndreptare spre Dumnezeu, într’un mod tainic şi neînţeles chiar de cel ce o practică.

Rugăciunea este un dar al Sfântului Duh. În primul rând, rugătorul să ştie că se angajază într’o acţiune plină de capcane demonice. Oricine şi oricât de rar s’a rugat şi care a dorit să simtă dulceaţa rugăciunii, ştie de ce greutăţi şi ispite s’a lovit.

Stai în faţa televizorului ore întregi şi te uiţi la un film plin de banalităţi şi de locuri comune şi nici un gând lăturalnic nu te abate de la deşucherile care se petrec pe ecran. Te aşezi la rugăciune – nu vorbesc de cei care fac din rugăciune un lucru mecanic, ci de cei care vin cu bună intenţie să se roage – şi o mie de gânduri lăturalnice te asalteaza, de multe ori, chiar contrarii intenţiilor tale bune.

Amintiri, preocupari stupide si neimportante îţi invadeaza mintea, manii, cuvinte urâte, glume, orice te poate abate de la rugaciunea care ar trebui să te lege de Dumnezeu. Această experienţă, dureroasă pentru cei ce ne rugăm şi pe care o trăim de ani de zile, se îmbunătăţeşte treptat prin exerciţii mai puţin elaborate şi foarte simple, aşa cum vom expune mai departe.

Cel care doreşte să aibă o rugăciune îmbunătăţită, trebuie, inainte de orice, să realizeze că este un păcătos, să-şi supravegheze atitudinile, faptele, gândurile şi să-şi dea seama cât de mult păcătuieşte zilnic şi în fiecare ceas, aşa cum spun rugăciunile din Canonul Sf. Împărtăşanii. Încet-încet, trebuie să-şi facă un scut împotriva ispitelor lumii, atât cât se poate şi să nu se sperie dacă, la început, acest scut este foarte penetrabil la ispitele satanei; cu timpul, scutul se întăreşte şi diavolul pătrunde mai cu greu dincolo de el.

Nimeni însă nu este scutit de ispite, câtă vreme trăieşte în trup; căile ispitirii sunt multe: unele ne vin prin simţuri, altele prin imaginaţie, altele prin amintiri necuvioase, altele prin inimă şi altele prin raţiune. Inşişi parinţii cei mai îmbunătăţiţi mărturisesc ispitele pe care le-au suferit în viaţa lor pământească. Sf. Simeon Metafrastul, în Rugăciunea a patra din Canonul Sf. Împărtăşanii, spune: “Căci ce rău n’am săvârşit? Ce păcat n’am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu?

Căci, iată, şi cu faptele am făcut desfrânare, preadesfrânare, mândrie, trufie, batjocură, hulă, vorbă deşartă, înfierbântare la ras, beţie, lăcomie a pântecelui, pizmă, iubire de avuţie, grăire de rău, fărădelege,” etc. Iar Sf. Simeon Noul Teolog, în rugăciunea a şaptea din acelaşi canon, după ce îşi înşiră păcatele, adaugă: “Ştii mulţimea răutăţilor mele, ştii şi bubele mele şi rănile mele le vezi, dar şi credinţa mi-o ştii, voinţa mi-o vezi şi suspinurile mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimă, nici din picatură vreo parte….”

Este bine să ştim că, precum Dumnezeu cunoaşte toate faptele noastre şi gândurile şi intenţiile, “Căci toate sunt goale si descoperite înaintea Lui” (Rugăciune de sfinţirea apei la botezul catehumenilor), tot aşa, El ştie şi pocăinţa noastră şi plânsul şi părerea noastră de rău. Dacă cineva trăieşte toate aceste lucruri, începe să-şi formeze o nepătimire cu duhul, adică un soi de imunitate la relele lumii, nu-l mai tulbură atât de tare răutăţile satanei, jignirile semenilor, şi tot ceea ce, în mod obişnuit, ne creaza suferinţe.

După exprimarea Sf. Ioan Scărarul, am închis o parte a ferestrelor dinspre lume ale sufletului. În acest caz, rugăciunea începe să devină tot mai pioasă, tot mai adevărată. Sfinţii părinţi spun că diavolul turbează atunci când vede pe cineva că se roagă. Aşa se şi explică de ce suntem atât de ispitiţi în timpul rugăciunii. Ispite pe care nu le-am avut niciodată în viaţă ne năvălesc în timpul rugăciunii cu o furie căreia nu-i mai putem rezista, dacă nu strigăm către Mântuitorul să ne ajute.

Rugăciunea este o convorbire cu Dumnezeu, în care rugătorul se postează pe treapta cea mai de jos a umilinţei. Diavolul a căzut din cauza trufiei sale şi umilinţa îl înfurie până la turbare, pentru că el nu poate nimic împotriva umilinţei. O faptă bună ţi-o poate întoarce într’o laudă de sine, sau în lauda altora despre tine. Orice lucru săvârşit cu bune intenţii, poate fi răsturnat spre pieirea ta, dacă te laşi ispitit.

Dar umilinţa şi căinţa sunt de neatins pentru el. În timpul rugăciunii, aşa cum am mai spus, asalturile satanei sunt nenumarate, gândurile te împresoară, amintirile îţi răpesc mintea de la rugăciune, mâniile trecute devin foarte actuale, dintr’odată, nişte lucruri fără importanţă, ca de pildă, cât e ceasul, sau dacă afară plouă sau e soare, devin foarte importante şi duhul rău te împinge să întrerupi rugăciunea “numai o clipă”, ca să vezi ceasul, sau vremea, sau alt lucru neimportant.

Experienţele sfinţilor sau ale oamenilor de rugăciune, ne dau câteva soluţii de luptă împotriva ispitirilor în duh la care suntem supuşi de diavol în timpul rugăciunii. Îndata ce ţi-ai pregătit inima pentru rugăciune şi ţi-ai curăţit mintea de grijile zilei pe care, oricum, nu le vei putea birui de tot, aşează-te la rugăciune. În clipa aceea, îngerul rugăciunii care te veghează vine de-a dreapta ta, iar diavolul se aşează cu vicleşug şi fereală la stânga ta.

Trebuie să ai o poziţie cucernică, proprie atitudinii rugătoare: fie că stai în genunchi, fie că stai în picioare, poziţia ta trebuie să exprime relaţia de rugăciune. Părintele Braga, de la Sf. Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului, din Michigan, spune că, atunci când te aşezi la rugăciune, trebuie să-ţi goleşti mintea de orice închipuiri şi nici în timpul rugăciunii să nu-ţi închipui nimic, pentru că Dumnezeu va pune în mintea ta golită de imagini Duhul Său cel Sfânt şi te va umple de prezenţa Lui.

Aceasta este însă pentru un stadiu mult mai avansat al rugăciunii şi, în special, pentru cei ce practică Rugăciunea inimii. Pentru noi, rugătorii cei obişnuiţi, este bine să avem în faţă icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a sfinţilor la care dorim să ne rugăm. Icoana însă să-ţi fie numai treapta spre cele duhovniceşti, spre inima lui Iisus, spre milostenia Sfintei Fecioare, spre bunătatea sfinţilor.

De fapt, nici să nu mai vezi icoana decât ca o poartă de intrare în lumea divinităţii. Dacă te rogi cu voce tare, să nu te laşi răpit de rezonanţa glasului tău, să nu arunci peste vorbe un fel de văl moale care egalizează sunetele şi le estompează sensul, rămânând numai monotonia sonoră a glasului. În clipa aceea, rugăciunea te-a părăsit: ceea ce ţi-a rămas este numai rugăciunea seacă a buzelor, care, în orice caz, este mai bună decât lipsa rugăciunii, pentru că măcar carnea se roagă.

Fii atent la rostirea cuvintelor şi accentuează, prin modularea vocii, sensul lor pios spre a-ţi ţine atenţia trează şi inima îndreptată spre Dumnezeu. Dacă te rogi în gând, să ştii că gândirea noastră este mai rapidă decât rostirea cuvintelor, fie şi în gând. Cuvântul este mai încet decât gândul. Lingviştii au constatat ca atunci când gândim, noi gândim în cuvinte şi, mai ales, atunci când ne rugăm sau vorbim cu cineva în gând, organele noastre fonatoare mimeaza rostirea cuvântului, deşi corzile vocale fac mai puţină mişcare decât atunci când vorbim tare.

Totuşi aceste mişcări imperceptibile au o anumită inerţie astfel că gândul o ia cu mult inaintea rostirii mimate şi sare mai multe cuvinte, care rămân numai intenţionale, dar acumularea mai multor cuvinte nerostite ne abate de la înţelesul rugăciunii a cărei dulceaţă o pierdem.

De aceea, trebuie să rostim în gând cu grijă fiecare cuvânt, cu aceaşi grijă pe care am recomandat-o şi pentru rugăciunea rostită cu voce tare. Adeseori mintea noastră părăseşte rugăciunea şi hălăduieşte departe de Dumnezeu. Rămâne însă o lumină de veghe care este menţinută vie de îngerul rugăciunii.

Când vă fuge mintea, opriţi rugăciunea pentru o clipă şi chemaţi mintea înapoi. Acea prezenţă a îngerului care vă ajută la rugăciune o veţi simţi imediat, în sensul că el vă va aminti exact momentul în care mintea v’a fugit, chiar şi cuvântul pe care-l rosteaţi în clipa fugii.

Reluaţi rugăciunea de la fraza în care era acel cuvânt şi continuaţi să vă rugaţi. Repetaţi aceasta sancţionare a minţii ori de câte ori vă fuge şi, cu răbdare, veţi ajunge s’o disciplinaţi. Important pentru reînvigorarea rugăciunii, cand simţiţi că sunteţi obosiţi şi că mintea este gata să vă fugă, este schimbarea poziţiei corpului.

Unele schimbări pot fi mai ample, ca de exemplu, căderea în genunchi, dacă stai în picioare; altele sunt mai puţin ample, dar cu efect la fel de important: o simplă schimbare a poziţiei mâinilor: ridicarea lor în sus, sau rotirea palmelor încât să fie întoarse în sus, în supinăţie, sau lipirea palmelor şi ducerea lor spre buze cu muchia unde se află degetele mari sau o ridicare a capului.

Toate aceste mişcări exprimă acţiuni de pioşie corporală care îţi cheamă duhul înapoi la rugăciune, din rătăcirea lui. În ceea ce priveşte rugăciunea, ea este compusă din mai multe rugăciuni obligatorii, numite Rugăciunile începătoare sau ale Trisaghionului şi cuprind: Împărate Ceresc, Sfinte Dumnezeule (de trei ori), Preasfântă Treime, Tatăl nostru, Psalmul 50, Crezul şi, cel puţin, o rugăciune către Maica Domnului. Împărate Ceresc este adresată Sf. Duh, Sfinte Dumnezeule, adresată Tatălui, Preasfântă Treime e adresată Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, Tatăl Nostru lui Dumnezeu Tatăl (rugăciunea domnească), Psalmul 50 este al pocăinţei.

Aceste rugăciuni sunt obligatorii chiar şi pentru cei care practică rugăciunea inimii. Este forte important să citim Acatiste închinate Mântuitorului, Maicii Domnului şi, dacă există, Sfântului zilei, Paraclisul Maicii Domnului şi canoanele de pocăinţă. La sfârşit, se adugă rugăciuni cu destinaţie specială: pentru părinţi, rude, prieteni şi vrăjmaşi şi pentru morţi, etc. Toate aceste strădanii şi rugăciuni personale nu sunt decât o picătură de apă.

Marea rugăciune, mântuitoare şi unică, este Sfânta şi Dumnezeasca Liturghie, de la care creştinul nu poate lipsi şi, la răstimpurile fixate de Biserică, spovedania şi împărtăşania sunt obligatorii. Ele încununează strădania noastră şi pun peste rugăciunea noastră pecetea Sfântului Duh şi îndumnezeirea prin trupul şi sângele Domnului nostru Iisus Hristos Dumnezeu adevărat si Om adevărat.

Foto: Mihaela Nedea

Tagged: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Rugăciunea Pioasă at Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa.

meta

%d blogeri au apreciat asta: