Scrisoarea unui tanar intors la credinta care se mai lupta cu patimile mintii si ale caracterului

8 Aprilie 2008 § Lasă un comentariu

Draga parinte Gheorghe,

Preacucernice, binecuvantati! Sa va bucure Domnul nostru Iisus Hristos!

Sufletul meu se simte incarcat cu multe ganduri pe care as vrea sa vi le impartasesc, parinte! Va rog sa ma iertati. Imi dau seama ca sunt o grea povara pentru pracucernicia voastra, de aceea incep cu o rugaciune:

Stapane Doamne, Iisuse Hristoase, Creator al tuturor lucrurilor si doctor al sufletelor si trupurilor noastre, vino si vindeca si sufletul meu, al nevrednicului Tau rob! Ajuta-ma sa te iubesc pe Tine, Doamne, si intreaga Ta creatie! Ajuta-ma sa pun un inceput bun…

Ajuta-ma sa-l iubesc pe parintele Gheorghe si sa alung de la mine toate gandurile rele cu ajutorul Sfantului tau Duh! Ajuta-ma sa-mi iubesc familia si prietenii cu o inima buna si neprihanita, lipsita de frica si de anxietate. Ajuta-ma sa-mi iubesc aproapele si chiar pe vrajmas cu o iubire asemenea celei pe care Tu o ai pentru noi. Vindeca-ma de confuzia mintii mele, da-mi o inima simpla, o inima in care sa aiba loc oricine si pe nimeni sa nu-l alung afara! Da-mi dragoste, nu numai pentru a ma simti eu bine, ci ca sa-mi iubesc semenul fara a ma teme, decat numai cu teama sfanta, care duce la dragoste desavarsita. Da-mi credinta care sa stinga sagetile diavolului din mine (in clipa aceasta diavolul a si inceput sa ma rasboiasca). Da-mi vointa de a Te iubi, Stapane! Trimite-mi orice incercare pe drumul acesta al meu, care sa ma conduca si sa ma invete la scoala iubirii si sa alunge egoismul si mandria din inima mea. Stiu, Iisuse, ca iubirea mea pentru Tine si pentru semen este slaba si fragila, dar Tu s’o cresti zi de zi ! Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! Amin.

Parinte Gheorghe, parca ma simt mai bine acum. Ingaduiti-ma sa va pun cateva inrtebari! Sunt hotarit sa va scriu aceasta scrisoare cu simplitate a inimii si cu nevinovatia unui copil. Doamne, ajuta-ma sa reusesc.

Cand mi-ati spus ca ma ubiti si ca Dumnezeu ma iubeste, ce ati inteles prin aceasta? Va rog sa-mi dati niste exemple in care aceasta dragoste sa fie explicita. Cand mi-ati spus: «Nu judeca ca sa nu fii judecat !», ce ati inteles prin asta? Ajutati-ma sa inteleg: atunci cand mi-at spus ca eu nu iubesc pe nimeni, oare nu insemna ca m-ati si judecat? (Ceea ce, de altfel, merit pe deplin). Cum se poate sa afirm ca am descoperit Adevarul credintei ortodoxe si sa nu fie mandrie in aceasta afirmatie? A avea un parinte spiritual inseamna oare ca nu am dreptul sa vorbesc cuiva, in care ma incred, despre stradania luptei mele cu raul? Este oare mandrie pentru mine sa spun ca nu am facut nimic bun in viata mea, chiar daca l-am adorat pe Dumnezeu?

Exista si alte lucruri pe care doresc sa le intelegeti exact, chiar daca atunci cand am stat de vorba nu m’am exprimat cum trebuie. Cand v’am spus ca nu ma incred in nimeni, ceea ce am vrut sa spun este ca nu ma incred in nimeni total. Ma incred in tatal meu intr’o foarte larga masura. Ma incred, de asemenea, in nasa mea de botez. Ma incred in mama mea in foarte multe lucruri. Ma incred in preotul din satul meu de foarte multe ori. Marturisesc ca increderea mea in oameni nu este cum ar trebui sa fie, in special, increderea mea in Dumnezeu, dar am incredere in El intr’o anumita masura, ca si in oameni si spun asta, nu cu mandrie, ci cu umilinta si multumesc Domnului ca exista si ceva bun in mine, prin milostivirea Lui.

Cand am spus ca nu iubesc pe nimeni in afara de mine insumi, ca nu va iubesc pe preacucernicia voastra, ca nu am dragoste pentru nimeni, m’am gandit la «spovedania care duce la umilinta» din Pelerinul Rus. Am vrut sa ma conformez instructiunilor de acolo. Cand am ezitat sa va spun ca o iubesc pe mama, sau pe altii, a fost din cauza ca nu am inteles exact in ce sens intrebati. O iubesc eu pe mama cumva? Fireste ca o iubesc, de aceea sunt atat de tulburat cand se imbolnaveste….. O iubesc eu pe mama asa cum ar trebui? Nu. In aceasta privinta trebuie sa continuu in ascultare si pocainta.

Cand am spus ca nu va iubesc, am spus-o in sensul de mai sus, ca nu va iubesc asa cum ar trebui, cu o dragoste macar aproape de desavarsire, urmand dragostei pentru Hristos. Caci daca as iubi ca un adevarat crestin nu as avea in mintea mea ganduri despre preacucernicia voastra si despre altii, ca cele pe care le stiti. Pe de alta parte, as fi la fel de necinstit daca as spune ca nu-mi pasa de ce se intampla cu cucernicia voastra. Ma dor gandurile rele pe care le am despre cucernicia voastra si care stiu ca va pot rani. Ma bucur sa va vad zambind si sa stiu ca am facut ceva care sa va bucure. Ma incred mult in preacucernicia voastra de aceea va scriu adesea, de aceea ma spovedesc la sfintia voastra; de aceea v’am cautat sa-mi fiti duhovnic si cred ca Dumnezeu a vrut sa-mi fiti; de aceea ma straduiesc sa pun in practica tot ce ma invatati, de aceea, ori de cate ori imi cereti sa fac ceva in biserica – in ciuda gandurilor pe care pot sa le am – sar imediat sa indeplinesc acel lucru si incerc sa nu am nici un gand contrar. De aceea ma rog pentru cucernicia voastra, pentru ca am inima dragoste fata de duhovnicul meu. Nadajduiesc si ma rog ca aceasta dragoste de fiu duhovnicesc sa creasca in mine, pentru ca stiu ca acum nu este puternica asa cum ar trebui, dar nadajduiesc, parinte.

Cand v’am spus ca mi-am distrus toate emotiile si chiar mintea, etc., ar fi trebuit sa nu fiu asa de nerod si sa nu ma explic. Fireste, nu le-am distrus de tot si mai exista destula bunatate in mine. Exista mai multa sanatate in emotiile mele, in vointa mea, in mintea mea astazi decat exista acum trei ani si Dumnezeu stie aceasta mai bine ca mine.

Parinte, vreau sa fiu ascultator, rugati-va ca frica mea de ascultare sa dispara si sa vad ascultarea ca pe poarta cea stramta spre mantuire.

Cand m’ati intrebat ieri daca pot sa va spun ceva despre un lucru bun pe care l-am facut, am ramas incurcat. Credeam ca ma intrebati daca exista ceva absolut pur pe care sa-l fi facut, fara gand de mandrie si fara gand de judecata. Despre aceasta nu stiu daca v’as putea mentiona multe, chiar daca as avea ceva de spus, pentru ca rugaciunile spun: «Toate faptele noastre sunt ca o carpa aruncata inaintea Ta» si «nu mai este nimeni care sa faca bine, nu mai este niciunul.» Oricum, daca ceea ce m’ati intrebat insemna: exista ceva ce ai facut in care sa fie un puternic element de bine?, raspunsul este cu siguranta: Da, parinte! Ar fi sa mint pe Dumnezeu si pe preotul meu daca as spune altfel. O sa va dau cateva exemple dintre cele mai recente ca sa ma puteti intelege mai bine si multumesc Domnului ca vi le pot da.

Cand un prieten al fratelui meu mi-a admirat niste fanioane din dormitorul meu, in special unul pe care il aveam de la cel mai bun prieten, m’am decis ca tocmai pe acela sa i-l dau, desi el nu mi-l ceruse. Da, este adevarat ca parte din motivatia generozitatii mele a fost si dorinta ca el sa aiba o buna impresie despre mine si sa vada ca eram o persoana iubitoare, mai iubitoare de semeni decat erau alti tineri de varsta mea, dar nu numai acesta a fost motivul. Am fost motivat si de gandul ca era frumos sa fac acest gest si ca era crestineste sa-l fac. Am mai fost motivat si de gandul ca voiam sa-i dau fratelui meu un bun exemplu de ce inseamna sa nu fii sclavul lucrului pe care il posezi. Pe de alta parte, ma stapanea si gandul ca fratele meu va gandi despre mine ca eram generos ca un sfant. Dupa cum vedeti, parinte, nu era o fapta absolut pura, dar avea in ea o buna masura de credinta, de dragoste si de bunatate si de multumire fata de Dumnezeu Care-mi dadea ocazia unei astfel de fapte.

Un alt exemplu este faptul ca mi-am luat angajamentul de a-i ceti fratelui meu si de a ne ruga impreuna, inainte ca el sa mearga la culcare. Astfel l-am citit pe Parintele Arsenie, Sfanta scriptura, Sfantul Luca: Doctor de suflete, Mantia purpurie (despre martirii bisericii primare). Si, nu am citit toate aceste carti sau rugaciuni numai cand ma simteam bine, ci si in noptile in care nu ma simteam. Am citit cu el chiar si in noptile in care ma simteam chinuit de tulburari si de desnadejde. Am cautat sa fiu rabdator cu el si sa-i citesc chiar si atunci cand aveam ceva urgent si important de facut. Pentru toate, multumesc lui Dumnezeu.

Inca odata, nu vreau sa spun ca toate motivatiile mele au fost pure. Citind cu el, m’am simtit mai ajutat poate decat il ajutam pe el. Iarasi, uneori citeam cu gandul pacatos ca acest lucru il face sa creada despre mine ca eram un sfant si un om de rugaciune. Nu am citit si nu m’am rugat in noptile cand veneam tarziu acasa, pentru ca el era deja culcat. Dar si acum sunt convins ca, in toate aceste actiuni, era si un bogat element de bunatate pentru care, iarasi, multumesc bunului Dumnezeu.

Oricum, parinte, va sarut dreapta pentru ca m’ati ascultat si v’a pasat de mine si de viata mea, chiar daca nu am facut nimic niciodata care sa justifice aceasta grija. Si iarasi multumesc lui Dumnezeu pentru dragostea pe care ati avut-o fata de mine. As vrea sa va impartasesc orice se intampla in viat mea, in toata cinstea, astfel incat, impreuna, sa lucram pentru mantuirea sufletului meu amenintat de pacate si ca sa ajung sa pot spune intr’o zi: « Nu mai am spaime, ci dragoste. Pentru ca dragostea desavarsita alunga frica.»

Sa ridicam deci glasul catre Stapanul a toate si sa strigam: «Da, Doamne.»

Cu dragoste in Hristos de la cel mai pacatos fiu duhovnicesc al prea cucerniciei voastre.

Tagged:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Scrisoarea unui tanar intors la credinta care se mai lupta cu patimile mintii si ale caracterului at Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa.

meta

%d blogeri au apreciat asta: