CRĂCIUN, vechi cuvânt

18 Aprilie 2008 § Lasă un comentariu

Părintele Gheorghe Calciu, 9 Septembrie 2002

D-l Dr. Săvescu a pus pe internet articolul de mai jos care mi s’a părut foarte interesant. Il public integral. Ceea ce am de adăugat, sau de contrazis, pun în aceasta scurta introducere.

Când eram profesor la seminarul teologic din Bucureşti, l-am avut coleg pe profesorul Gheorghe Muşu, Macedonean, care preda latina şi greaca. Era un om de mare cultură clasică şi era profund preocupat de simbolurile poveştilor populare române şi aromâne, relaţia lor cu semnele vremii, creşterea şi descreşterea zilei şi a nopţii, tradiţii legate de fertilitate, etc. Imi aduc aminte de interpretarea lui cu totul originală a lui STATU-PALMA-BARBA-COT CALARE PE O JUMATATE DE IEPURE SCHIOP, dar nu este locul ei aici.

In perioada aceea, Părintele Ion Ionescu, care era directorul Seminarului, scosese o broşură în care explica originea cuvântului CRACIUN, pornind de la creationem. Eram un confident al profesorului Muşu şi, de aceea, discuta toate aceste probleme numai cu mine (şi altele). Muşu îl combătea cu străşnicie pe părintele Ionescu (numai în faţa mea, nevoind să-l jignească) El susţinea, ceea ce şi eu eram de acord, că, în nici un caz, cuvântul Crăciun nu putea fi de la Creationem, pentru ca Iisus nu era Creatul, ci NASCUTUL. Profesorul susţinea că termenul Crăciun vine din albaneză şi înseamnă un trunchi mare de copac. Conform tradiţiei tracice, acest trunchi mare de copac se ardea în sobă la vremea solstiţiului de iarna, pentru a ajuta soarele care ajungea la cea mai mare slabiciune. Din cercetările lui prin lecturi, aflase că în anumite zone ale Europei occidentale, şi azi se mai ard astfel de trunchiuri. Nu-mi mai amintesc care ţări. El încerca să avanseze idea că bradul german de Crăciun şi-ar trage obârşie din trunchiul despre care vorbea şi că afirmaţiile celor care pretind că au descoperit alte obârşii nu sunt temeinice. Dar încă nu-şi formase o argumentaţie în această privinţă.

După ce am intrat în conflict cu securitatea, l-am mai întâlnit numai o dată pe profesorul Gheorghe Muşu, care avea nişte nemulţumiri pe baza teoriilor lui. I-am propus să-mi dea cele mai importante manuscrise pe care le voi transmite la Europa Liberă. Pentru că se temea să-i apară numele direct, i-am propus să folosească un pseudonim. A fost de acord.

Intre timp, am fost arestat, Profesorul a murit cine ştie când – era mult mai în vârstă ca mine şi mă întreb: Cine deţine toate manuscrisele profesorulu Gheorghe Muşu, această adevărată comoară? Le-a publicat cineva punându-şi numele lui? Le-a publicat sub numele lui Muşu? Sau au pierit prin iconoclasmul sălbatic al securităţii sau prin nepăsarea rudelor?

Nu este uşor azi să cauţi a afla originea acestui cuvant, Crăciun, când anii au trecut cu miile şi nu prea mulţi au fost aceea să se intereseze de el. Crăciun, vechi cuvânt dacic, negăsit la alte popoare, cu înţeles de Creatul, cuvânt care, teoretic, doctrinal, a fost înlocuit de Născutul-Iisus Hristos, continuă să dea dureri de cap multora.
Nicolae Iorga observa corect că la sărbătoarea Crăciunului ” se zice şi a Născutului” ( Noel, de Natale)-
(
Istoria Românilor, vol.II. p. 91). In vesiunea franceză însă raportează originea numelui Crăciun „a un ancien dieu, comme pour les Anglais le nom yule” (Histoire des Roumains et la romanete orientale, p. 113). Pericle Papahagi susţine şi el că, iniţial, Crăciunul ar fi fost sărbătoare păgână. N.A.Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc ( 1963, p.36 ), înregistrează cuvântul Crăciun ca substantiv, personificat în folclor: Moş Crăciun. Adrian Bucurescu, în Dacia
secretă, p.32. ne spune că, Crăciun provine de la „evenimentul miraculos petrecut cu peste 27 de veacuri în urmă, numit de Traci BELA-GINES ‘Naşterea Curată’, de unde vine şi numele de Bărăgan, tarâmul unde s’a petrecut acest fapt divin; şi de la KARTUM: Născuţi, Naşterea cât şi CHER-SONES – Fiii Cerului'”.
Cel care, după anul 325 d. Hr. promovează sărbătoarea Creatorului-Craciunului a fost Arie cu adepţii săi, exilat la Dunăre. A fost o sărbătoare adoptată trecător de Goţi (mulţi consideră azi că Goţi vs. Geţi înseamnă, de fapt, acelaşi popor), în frunte cu Ulfila ( vezi biblia acestuia ).
„Rezistenta ultimă a arianismului, ne spune cercetătorul istoric, preotul Dumitru Bălaşa, a fost lângă Milcof, în cetatea Crăciuna, a cărei primă fundaţie se pare a fi anterioară anului 500. După arianism, învăţătura creştină a fost adusă de Crăciun ( Hristos), care, fiind creat din veac, a ajuns în mitologia românească Bătrânul Crăciun, Moş Crăciun, Sfântul Crăciun.»
Ciudat este faptul că, până în secolul IV, chiar şi iconografia creştină Il înfăţişa pe Iisus cu chip batrân, urît, după cuvintele profetice: N’avea nici chip, nici frumuseţe. Mai târziu este înfăţişat ca un om de o rară frumuseţe, pe temeiul psalmului 44, 3: împodobit cu frumuseţe mai mult decât fiii oamenilor”( Pr.
Victor Aga, Dicţionar enciclopedic, Timişoara
1935, p.80). *
In folclorul poporului nostru, se păstrează vechi imagini ale lui Moş Crăciun; el este un Moş şi nu un tânăr aşa cum îl găsim şi în colindul din Tecuci, discutat şi de preotul D. Bălaşa :
„Moş Crăciun
Cel mai batrân
Să-l scăldam, să-l îmbăim,
Cu vesmânt să-l primenim.”

Numai în limba noastră dacică cuvântul care celebrează acestă sărbătoare, Crăciunul, are toate cele trei genuri dovedindu-şi vechimea milenară: Crăciun-masculin, Crăciuna-feminin, Crăciun-ambigen. In colindele de Crăciun găsim tot felul de surprize:
„Pe luncile Soarelui,
Flori vieţuitoare de măr
Grădina cu florile lerui Doamne,
Flori dalbe, flori de măr,
Ler de măr, florile-s dalbe”

Oricine poate vedea că în această colindă nu se pomeneşte nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotrivă, se aminteşte clar despre cel al primăverii.( vezi si
Noi nu suntem urmaşii Romei, p.118-119). Dar să mai vedem un colind, (găsit la Al. Strachina, Tara inainte de toate, p. 91, Ed.Tara Noastra, Buc.1994) :
„Căluţul lui negru pintenog,
Luciu ca un corb,
Pă chivăra lui tăiată în săgeată,
Pe ochi cam plecată
Ba suliţa lui
Duratul de vară
Fulgerul de seară”

Oare din ce îndepărtate, milenare, memorii poporul nostru ne aduce aceste frumoase colinde, acum iarna, de Crăciun? Anotimpul iarna lipseşte din nou,dar se aminteşte de vară şi de ” fulgerul de seară”, simbol al zeului Gebeleizis. In multe colinde de Crăciun, alături de Soarele personificat, apare şi sora cea mare a Soarelui, Salomina. De asemenea, pe mireasa eroului întors de la vânătoare o cheamă Ileana Daliana sau Lina Melina. Zeul solar la Daci era sărbătorit primăvara, la vremea renaşterii naturii şi a infloririi: „florilor dalbe de măr”. Dacii nu puteau să-şi părăsească aceste cântece aşa ca le-au transferat în timp sub forma de colinde şi le cântăm şi noi azi, uneori uitând că este iarna.
In anul 343, se ţine un sinod la Sardica ( Sofia) şi în 351, altul la Sirmium care condamnă arianismul. La Sardica s’a votat pentru Sărbătoarea Născutului şi deci, împotriva Sărbătorii Creatului, cuvântul Crăciun ne mai fiind unul potrivit. Să nu uităm că încă de la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s’a stabilit, între altele, şi articole privitoare la Iisus Hristos, în consensul celor 318 părinţi: „Si într’unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut……..născut, nu făcut..”

In Pravila ritorului Lucaci, 1581 (Buc.,1971, p. 161-162) citim că „Fiul e născut din Tatăl, însă nefăcut”. In Evanghelia învăţătoare, tipărită la Govora, în anul 1642, la p.34-35, în cuvântul Invăţături la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, se aminteşte de sărbătoarea Născutului. Mult mai clar aflăm din Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Buc.,1938, p.146, unde se spune: „Se numeşte prim născut şi nu prim creat, căci creaţia nu este din fiinţa Tatălui, ci doar a fost adusă de la neexistenţă, prin voinţa Lui.” Interesant este că la Spanioli, chiar dacă cuvântul Crăciun (Creatul) nu există, găsim cuvântul creacion, creare, fără a indica însă o sărbătoare religioasă. In final, cred că trebuie să-i mulţumim Bisericii Ortodoxe Române, care, chiar dacă nu a aprobat oficial termenul Crăciun, nici nu l-a condamnat şi astfel el a supravieţuit aproape două milenii, nu numai în graiul poporului, ci şi chiar al clerului nostru, pentru a desemna una dintre cele mai frumoase sărbători creştine, specifice nouă, Daco-Românilor, Crăciunul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading CRĂCIUN, vechi cuvânt at Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa.

meta

%d blogeri au apreciat asta: